România, săraca țară bogată sau de ce suntem predestinați eșecului

În România, un donator de sânge primește șapte bonuri de masă cu o valoare totală de aproximativ 65 lei. Acei bani reprezintă o mană cerească și o sursă de supraviețuire pentru unii dintre cei mai săraci români, iar ei nu sunt puțini deloc.

În urmă cu câteva săptămâni, realizam o analiză destul de stufoasă a faptului că nivelul de inteligență al românilor se află în cădere liberă deja de câteva decenii, iar consecințele acelei realități se resimt pe mai multe planuri ale realității cotidiene de la noi. În același articol intitulat Cum o să ajungem toți să fim conduși de Șoșoacă, Trump, AUR și extremism: semnele au fost întotdeauna acolo, am punctat și faptul că mulți români sunt prea săraci ca să le mai pese de educație.

De această dată, mi-am propus să pun sărăcia românească într-un context. Cât de gravă este situația românilor din punct de vedere financiar, care sunt consecințele traiului la limita sărăciei extreme și, mai ales, care sunt șansele de a ”ieși la mal”.

Nu de puține ori, auzi că Gigi Becali trăia la cort în copilărie, iar acum este latifundiar. Am vrut să înțeleg dacă acele situații sunt excepții de nivelul unul dintr-o sută de mii sau probabilitatea unui astfel de scenariu se apropie mai degrabă de șansa de a câștiga la loto marele premiu.

În mod previzibil, perspectivele sunt sumbre. Sunt șanse mari să-ți fi trecut pe la urechi și ție câteva statistici îngrijorătoare referitoare la nivelul de trai din România, începând cu pensiile infime sau numărul oamenilor care hrănesc o familie stufoasă din salariul minim pe economie. Nu sunt îmbucurătoare nici cifrele referitoare la numărul caselor fără canalizare sau cu toaletă în curte – 25% din populație, capitole la care suntem lideri în Europa. Acelea reprezintă însă cea mai mică parte a problemei.

Cât de deformată este imaginea românilor față de sărăcie

Mă uitam din întâmplare, în weekend, la clipul de mai jos. Înainte să-și etaleze talentul de solist în cadrul emisiunii SuperStar România, Marinică Burcea a detaliat câteva particularități ale existenței sale într-un sat de pe lângă Pitești.

”Credeți-mă că s-a dus să doneze și sânge pentru noi … ca să putem să avem, mai ales de sărbători. În fiecare an, de sărbători, timp de cinci ani după ce a plecat ea, mergea la centru, dona sânge și ne aducea să avem Moș Nicolae și Moș Crăciun. Tatăl meu pentru mine, cum să vă zic, după mine, e un luptător.”, își aduce aminte Marinică fără să-și plângă de milă. A trebuit să mai crească un pic pentru a înțelege efortul tatălui său, dar un lucru este sigur, nu a avut un trai ușor pe aceste meleaguri mioritice.

Până la povestea lui Marinică, nici măcar nu am știut că se dau bani pentru donat de sânge, iar realitatea este că nu se dau. Discutăm în mod exclusiv de șapte tichete de masă care se pot folosi doar pentru achiziția de alimente, o zi liberă de la muncă și decontarea cheltuielilor de transport în comun din localitatea de domiciliu până la instituția în care se efectuează donarea de sânge. În cazul în care centrul de donare se află în aceeași localitate, ai dreptul la o reducere de 50% la un abonament de transport în comun.

Ca referință, nu ești obligat sub nicio formă să profiți de acele beneficii și, cel mai probabil, mulți nu o fac. Îngrijorător este însă numărul celor care au nevoie de acei bani pentru pâine, făină, ulei și alte alimente esențiale din același spectru. Chiar dacă nu avem niște date statistice pe marginea acestui subiect, există numeroase cifre care ilustrează o imagine sumbră a traiului în România, mai ales pentru copii.

Copiii, prima victimă a sărăciei din România

În urmă cu aproximativ o săptămână, Eurostat a publicat cea mai recentă analiză a riscului de sărăcie pentru copiii din Europa. La momentul de față, aproape un sfert dintre persoanele sub 18 ani (24,2%) din țările Uniunii sunt supuse riscului de sărăcie și excluziune socială. Procentul scade la 21,7% dacă ne uităm la adulții între 18 și 64 de ani, iar de la 65 de ani în sus ajunge la 20,4%.

România este pe primul loc. Poate cea mai tristă și îngrijorătoare valoare numerică pe care o vei citi săptămâna aceasta este aceasta. Nu mai puțin de 41,5% dintre copiii românilor trăiesc sub apăsarea sărăciei sau cu emoția că năpasta lipsurilor poate în orice moment să-i ia prin surprindere. Până și bulgarii stau semnificativ mai bine decât noi, cu 36,2%, în timp ce ponderea este de 12,1% în Slovenia și 12,9% în Cehia.

În încercarea de a găsi posibile explicații pentru această realitate tristă, oficialii Eurostat au analizat familiile în care cresc acei copii, iar cei mai mulți părinți aveau un nivel scăzut al educației. De multe ori, un părinte plecat din țară a dublat șanse dezastrului financiar, pe când accesul la un loc de muncă a fost principala cauză. Așa se ajunge la situația în care un copil din zece se duce nemâncat la culcare, în țara lui Klaus Iohannis și a lui Florin Cîțu.

Ca o distincție importantă, în timp ce, la prima vedere, ai avea predispoziția să judeci ca fiind leneși mulți dintre oamenii care nu-și permit un trai decent, uiți un lucru. În timp ce locurile de muncă sunt concentrate în câteva urbe ale României, aceleași job-uri sunt aproape inexistente în multe orașe ale țării. În mediul rural, nici nu mai zic.

București versus restul țării, pentru o bucată de pâine

Institutul Național de Statistică publică la intervale regulate rapoarte referitoare la nivelul sărăciei din România și, într-o manieră aproape infimă, procentul este în creștere, de la an la an.

”Am o listă cu prietenii cărora le datorez bani. Cum încasez ceva, rambursez în ordine datoriile primului de pe listă. Dacă nu mai rămân cu nimic, mai împrumut și adaug alt nume în coada listei. Și asta de vreo doi ani”, povestește Marius Ionescu, citat de Hotnews. El este unul din cei aproximativ 4.632.000 de români care, în accepțiunea autorităților, sunt săraci. Rata sărăciei în România pe 2019 a fost 23,8%, în creștere de la 23,5% în 2018.

Dacă ai auzit vreodată afirmația ”Du-te la București, că acolo umblă câinii cu colaci în coadă”, niciodată nu a fost mai adevărată decât acum. În Capitală, rata sărăciei este de 2,9%, de 14 ori mai mică decât în nord-estul țării și de 11 ori mai mică decât în Oltenia, după cum se poate vedea pe harta de mai sus.

Dacă împărțim rata sărăciei pe tipul de gospodărie, în cazul a doi adulți cu trei sau mai mulți copii, probabilitatea să îți lipsească cele de cuviință sare la 61,9%. Cel mai bine stau adulții fără copii dependenți, când amândoi sunt sub 65 de ani. În cazul lor, probabilitatea de sărăcie gravitează în jurul a 15%.

Cât de săraci sunt săracii, de fapt

În 2021, cuvântul sărac este aruncat cu o surprinzător de mare ușurință. Cineva poate spune că este sărac pentru că nu și-a mai schimbat mașina în cinci ani sau că este sărac pentru că nu și-a mai permis ultimul model de iPhone. În realitate, lucrurile sunt un pic mai bine definite decât aceste referințe abstracte, iar în cazul României, din nou, gravitatea este ostentativă.

”Există şi o sărăcie generată de incapacitate de gestionare, practic de un irealism între resurse și nevoi. Ambele variante generează frustrări, insatisfacție, coboară în mod evident autostima și dau sentimentul de incapacitate, psihologic dificil de gestionat și cu impact pe termen mediu și lung. Persoanele care se află în situație limită trebuie să primească ajutor și să fie învățate să ceară ajutor.”, explică psihologul Mihaela Săhlean despre elemente absurde menționate mai sus.

Monitorul Social este un proiect Friedrich-Ebert-Stiftung România și se reflectă într-o analiză a sărăciei în contextul Uniunii Europene. Așa îți dai seama că săracii români nu sunt doar privați de un standard rezonabil al calității vieții, dar sunt, de departe, cei mai săraci oameni din Europa. 

Aproximativ 1,5 milioane de români câștigă sub 1.600 de euro pe an sau, punctual, sub 5 euro pe zi. Practic, se trezesc dimineața, își iau niște haine pe ei, lucrează cel puțin opt ore, mănâncă ceva la un moment dat, totul pentru 25 de lei. Comparativ cu media europeană de sărăcie, situația din țara noastră este de șase ori mai dezastruoasă.

Ca termen de comparație extrem, poți folosi Danemarca, unde ”săracii” trăiesc din 17.265 de euro pe an, de 12 ori mai mult decât în România. Până și în Bulgaria, pe care nu de puține ori o privim de sus, venitul de referință pentru această categorie năpăstuită din populație este de 1845 de euro. Partea bună, dacă o poți numi așa, este că avem bogați din ce în ce mai bogați. Din acest motiv, celor 10% dintre românii descriși mai sus le revin doar 2% dintre veniturile la nivel național, cea mai mică pondere la nivelul întregii Uniuni Europene.

O analiză a INS din 2019 a creat o imagine și mai clară a modului în care românii nu-și permit un trai decent și câți sunt ei, de fapt. Între timp, cei doi ani de pandemie nu au făcut decât să agraveze acele statistici, având în vedere starea actuală a economiei, creșterea necontrolată a prețurilor la energie și combustibil, rata de șomaj și ”criogenarea” salariilor.

Să revenim însă la acele timpuri ”mai bune”. În 2019, șapte din zece români s-au aflat cumulat sau singular în situația de a nu-și permite să-și cumpere de mâncare și produse pentru îngrijirea casei, s-au aflat în imposibilitatea de a-și plăti facturile și, de cele mai multe ori, ratele la timp. Când 68% din populație nu poate fi cu dările la zi, procentul celor pentru care vacanța este un vis e și mai sus.

Aproximativ trei sferturi din populația României a văzut un loc de concediu doar în filmele de la televizor, atât. Ca bonus, aceeași analiză insistă pe faptul că, din locuințele a o treime dintre români, lipsește o mașină de spălat rufe, un televizor sau calculator.

Cam din acest punct ar trebui să-ți dai seama de ce școala online sau educația de la distanță sunt un mit pentru un procent terifiant din populația minoră a țării.

Apropo, tot vizavi de concedii, Confederația Europeană a Sindicatelor a publicat în 2021 o altă analiză și plasează nu mai puțin de 86,8% dintre români în imposibilitatea de a merge într-o mică vacanță, măcar o dată pe an. În mod absolut șocant, de această dată, nu suntem primii în Europa. În Grecia, se află în aceeași situație tristă aproximativ 88,9% din populația amenințată de sărăcie.

”Un segment uriaș al populației nu își permite accesul la bunuri pentru traiul zilnic, chiar pentru subzistență, pe când o altă parte, semnificativă, dar mult mai mică, își permite accesul la bunuri de lux, vacanțe. Nu putem să spunem că nu avem o clasa de mijloc, dar e una mai subțire decât ar fi de dorit. Deși înregistrăm creștere economică, această creștere nu e sustenabilă și împărțită echitabil pentru toate segmentele populației.”, sintetizează foarte bine sociologul Adrian Dan situația din România.

Săracii români, ”cei mai urâți oameni”

„Nu poți face politici publice pentru eradicarea sărăciei cu oameni care îi urăsc pe săraci. Nu îmi explic cum au reușit mulți dintre compatrioții noștri, oameni care nu sunt nici ei descendenții unor familii nobiliare, ci vin din familii sărace, să ajungă la gradul acesta de ură împotriva săracilor. Sărăcia este văzută ca o vină în România.”, atrage atenția Petre Florin Manole, fost consilier în Ministerul Muncii.

„În România există cea mai dezastruoasă situație de sărăcie. Sărăcia celor care muncesc. E irațională și inacceptabilă.”, continuă Manole într-o analiză Deutsche Welle menită să caute o explicație pentru faptul că mulți dintre săracii români lucrează, au un loc de muncă stabil.

Conform Eurostat, în 2018, 15,3% dintre conaționalii noștri care munceau erau săraci, în timp ce media UE este de 9,2%, iar în Franța, procentul scade la 7,1%. Dacă ne referim doar la tinerii români care muncesc între 20 și 34 de ani, 28% dintre ei sunt săraci.

Din păcate, acești oameni sunt pedepsiți, demotivați și descurajați de un sistem macabru care i-a ignorat în ultimii 30 de ani, iar ajutorul la adresa lor a venit sub forma unor ajutoare superficiale la Paști, la Crăciun și în campanie electorală, în timp ce România, per ansamblu, se află pe ultimul loc în Europa din prisma nivelului de trai. De aici, obsesia oamenilor pentru a pleca din țară, unde iarba e mai verde, vorba cântecului. Că asta se reflectă într-o lipsă a forței de muncă și alimentează un cerc vicios al serviciilor proaste este doar un ”beneficiu” adițional.

Pandemia nu a făcut decât să amplifice un trend care era deja îngrijorător. O radiografie a sistemelor de sănătate din Europa realizată de Eurostat ilustrează perfect corelația dintre sărăcia din stradă și cea din spitale ancorată într-o japcă totală la nivel administrativ. Unui potențial pacient din România îi sunt alocați 520 de euro anual, suma este de aproximativ 10 ori mai mică față de Danemarca sau Luxemburg.

Ca multe alte probleme care țin însă de traiul românilor, neglijența față de săraci vine de la vârf. În teorie, un tânăr din România are acces la o serie de programe de integrare în societate, mijloace de a-și găsi de lucru, de a asigura educația copiilor săi. În practică, însă, are nevoie de un domiciliu pentru a beneficia de ele, iar acesta este primul lux care le lipsește multor români aflați în pragul subzistenței. Foarte jos pe lista priorităților autorităților române se află soluționarea acestui cerc vicios.

„Cât timp nu va exista un angajament politic de reducere pe bune a sărăciei în România, nu se va întâmpla nimic”, comentează Irina Zamfirescu, ca o critică la adresa clasei politice. „Există bucăți de cadru legislativ foarte utile, dar în cazuri cum ar fi tichetele de grădiniță pentru copiii săraci, ai legea, dar nu ai normele de aplicare, iar pentru locuințele informale ai tot, dar nu se aplică.”, insistă activista socială.

Nu de puține ori, ai auzit probabil că România este o țară de asistați social. Pe sistemul ”noi îi încurajăm pe ăștia care stau degeaba”. De fapt, conform datelor Eurostat pe 2018, în timp ce România alocă 12% din PIB pentru cheltuielile sociale, Finlanda alocă 24,1% din PIB pe aceeași categorie din populație, în timp ce media europeană este de 19,2% din PIB.

Cum ieși din sărăcie. Aproape niciodată

La nivel psihologic, indivizii care trăiesc în sărăcie sunt mult mai puțin predispuși să înțeleagă rolul economisirii, dar și al realizării de planuri pentru viitor. Viața lor este ghidată de lipsuri financiare fundamentale și, de cele mai multe ori, de satisfacerea unor nevoi de bază, imediate.

Un studiu publicat în Oxford Academic explică cercul vicios în care trăiesc acești oameni și unul dintre primele motive pentru care nu pot să iasă din el. Printre consecințele comportamentale ale sărăciei se numără un volum ridicat de stres și o serie stufoasă de gânduri negative, pesimism. Acestea, la rândul lor, se transpun în decizii economice greșite.

O analiză publicată în Science în 2013, via The Atlantic, punctează și mai bine motivul pentru care oameni săraci iau decizii proaste. În urma unui experiment social de anvergură, cercetătorii au ajuns la concluzia că, în momentul în trăiești în condiții precare, lipsa posibilităților financiare te face să iei decizii eronate cu referire la educație, finanțe și viață în general.

Dacă este să asociezi o valoare numerică acelui compromis intelectual, este ca și cum ai pierde 13 puncte din coeficientul de inteligență. Dacă IQ-ul sau Intelligence Quotient este un concept abstract pentru tine, să fii sărac este ca și cum ai lua decizii în mod constant după o noapte nedormită.

Pentru a pune însă concluziile studiului într-un context, oamenii de știință au avut în vedere și acest raport al unui om aflat într-o situație financiară precară – De ce iau decizii groaznice sau gânduri despre sărăcie. Întregul document este o lectură interesantă și s-ar putea să te ajute să înțelegi un pic mai bine fluxul de gânduri din spatele acestor oameni, dar există câteva citate asupra cărora m-aș bucura să insist.

”Iau o grămadă de decizii financiare neinspirate. Niciuna dintre ele nu contează, pe termen lung. Niciodată nu voi fi ne-sărac, așa că de ce contează dacă nu plătesc ceva săptămâna asta? Nu este ca și cum sacrificiul se va reflecta în circumstanțe îmbunătățite. […] Acum că am demonstrat că sunt o persoană săracă, asta este tot ce sunt și voi fi vreodată. […] Nu facem planuri pe termen lung, pentru că dacă le-am face, nu vom ajunge decât în situația de a ne frânge inima. E mai bine să nu speri. Iei doar ce primești, când ai ocazia.”, se arată în articolul de opinie scris în urmă cu opt ani de Linda Tirado.

Mențiunile de mai sus sunt relevante, după cum a sesizat psihologul Andrew Golis, pentru a te ajuta să înțelegi că argumentul din spatele deciziilor oamenilor săraci nu este ghidat doar de stres. În schimb, lipsa perspectivei că ar putea vreodată să scape din sărăcie, un pesimism ancorat în N raționamente și experiențe personale, îi copleșește atât de mult acești oameni, încât planurile pe termen lung sunt inutile.

Pe lângă faptul că nu și-ar permite, acești oameni nu se gândesc unde să meargă în vacanță peste șase luni sau ce mașină să-și cumpere peste trei ani, pentru că sunt preocupați 100% din timp cu supraviețuirea. Nu-și permit să se îmbolnăvească, cu atât mai puțin să aibă încredere într-un viitor implauzibil. Ca o metaforă simplă, ei nu-și pierd răbdarea când întârzie trenul în gară, pentru că sunt convinși că nu o să sosească niciodată. Un flux de gânduri aparent irațional, de fapt, din perspectiva lor, a devenit un mecanism pentru a face față unei lumi dominate de impredictibilitate și posibile ”lovituri la genunchi”.

Când judeci un om sărac, îl judeci pe el, ca ființă umană, ca victimă a unor stereotipuri, ca leneș, ca om care a făcut trei copii pentru a profita de pe urma alocației lor, ca persoană care nu vrea să se angajeze pe salariul minim pe economie. Realitatea lui este însă atât de diferită de a ta, încât, în mod inevitabil, te înșeli. Prin generalizare, nu faci decât să reduci un set complex de circumstanțe la o firimitură de umanitate.

În timp ce niciodată nu ai în vedere că acela ar putea fi un om care se întâmplă să trăiască în sărăcie, aproape de fiecare dată, de fapt, asta este realitatea. Înainte ca el să devină victima propriilor decizii greșite, de multe ori alimentate de disperare, cu mult timp înainte, a fost victima unor circumstanțe păguboase, a unui sistem care l-a exploatat pentru voturi, a unor autorități care au închis ochii la existența sa pentru 30 de ani și a unor oameni de rând care l-au privit cu dispreț.